BLOCADA IMPUSA ABUZIV MANASTIRII ESPHIGMENOU

"Batalia noastra se da pentru dreptate si pentru adevaratul mod ortodox de a trai, pe care patriarhul incearca sa le reduca la tacere." (Staretul Methodios)
Sf. Mt. Athos (24 octombrie) – La mai mult de 2 ani dupa ce a l-a ridicat, guvernul grec a instituit un si mai dur embargo asupra livrarilor esentiale vietii la Manastirea Esfigmenu din Sfantul Munte. Pe 12 octombrie, liniile telefonice au fost intrerupte, intr-o incercare de a amuti vocea monahilor si de a le taia comunicarea cu lumea. In aceeasi zi, vehicolul cu care se transportau la Manastire alimente, medicamente si combustibil pentru incalzire, din orasul vecin Karies, a fost confiscat.
Calugarii de la Esfigmenu, cea mai populata manastire din Sfantul Munte, dezaproba politica patriarhului ecumenic Bartholomeu al Constantinopolelui, si ca rezultat, sunt inca odata sub asediu. Patriarhul, obsedat sa striveasca vocile dizidente, a ordonat politiei grecesti sa instituie o blocada, sa infometeze calugarii pentru a-i face sa se supuna.
"Calugarii nostri nu se mai pot ruga in pace daca nu accepta vederile politice si religioase ale patriarhului, care le tulbura constiinta. Patriarhul nu va admite nici un dialog," afirma staretul Methodios, ales conducator al manastirii. "Alegem sa devenim calugari ca sa ne izolam de caile lumii si de politica zilelor noastre; sa ne dedicam viata rugaciunii pentru mantuirea noastra si a umanitatii. Ce se intampla aici este infiorator. Este o privire necenzurata in mecanismele interioare ale ierarhiei bisericii moderne si in tacticile inconstiente, care violeaza insasi esenta crestinismului."
Patriarhul reactioneaza sever impotriva oricui ridica obiectii la politica sa. Asemanator cu durele persecutii ale guvernului chinez asupra lui Dalai Lama si a Falun Gong, Batholomeu nu are toleranta pentru cei care nu promit supunere fata de agenda sa personala si care indraznesc sa ridice vocea. In timp ce patriarhul cauta intelegere si deschidere de la guvernul turc pentru a-si propaga invataturile sale proprii in Turcia majoritar musulmana, el nu tolereaza nici un dizident in conducerea bisericii sale ortodoxe.
Patriarhul a declarat recent pe calugari "schismatici" in incercarea de a-i evacua din manastire, casa lor. Calugarii, cetateni ai Uniunii Europene, au facut apel la ordinul de evacuare in fata Consiliului de Stat, instanta suprema a statului grec. Acesta a decis ca nu are jurisdictia sa decida daca Esfigmenu este schismatica, asa cum a acuzat patriarhul. Curtea a hotarat ca, sub constitutia Greciei, patriarhul are "autoritatea spirituala" asupra comunitatii monastice semi-autonome de la Muntele Athos si ca aceasta nu este subiect pentru asemenea hotarari judecatoresti. Totusi, ca cetatean turc, Bartholomeu nu are autoritate legala asupra peninsulei unde se afla Muntele Athos. Fiecare manastire este ea insasi o entitate separata.
Calugarii de la Esfigmenu traiesc o viata de liniste spirituala si monastica in traditia neintrerupta a ultimilor peste o mie de ani. Muntele Athos este centrul spiritual al Bisericii Ortodoxe, unde calugarii sunt considerati aparatori ai credintei. Manastirea Esfigmenu, infiintata in primul mileniu, a fost locul de staretie al Sfantului Grigore Palama, si locul de unde Sfantul Antonie a plecat in Rusia pentru a pune bazele monahismului ortodox. Pentru mai mult de o mie de ani Manastirea a fost un loc de rugaciune si pace pentru cei care alegeau chemarea vietii monahale. Izolarea si aspra frumusete naturala atrage pelerini si turisti deopotriva, care vin sa vada arta si arhitectura Imperiului Bizantin.
Biblioteca Manastirii gazduieste 372 de codice crestine in manuscrise originale si circa 8000 de carti, unele datand din secolul IV. Comoara mai include numeroase obiecte de cult precum icoane de mozaic din secolul XIII si moaste de sfinti.
Datorita faptului ca Muntele Athos este o regiune semi-autonoma a Greciei, puterea statului este reprezentata prin Ministerul Afacerilor Externe, condus de Petros Molyviatis. Sub autoritatea acestuia se afla structura de comanda care autorizeaza politia greaca sa puna sub embargo bunurile indispensabile vietii calugarilor.

MARTURIA CUVIOSULUI SAVA ESFIGMENITUL

MARTURIA CUVIOSULUI SAVA

ESFIGMENITUL

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mânăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezând, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a concelebrat împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea „ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mânăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mânăstiri, sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi comemoratorii Patriarhului au început să se agite; din mânăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotăraţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa.

Iată textul scrisorii Stareţului:

Chilia Sfântului Nicolae, Capsala,

Careia, Muntele Athos,

13 august 1991

Dragă părinte Nicodim,

Blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl comemorăm pe Patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar şi un eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1].

Potrivit vouă (şi potrivit tuturor mânăstirilor Muntelui Athos, mai puţin Mânăstirii Esfigmenu, Schitului Proorocului Ilie şi a multor Părinţi ziloţi [plini de râvnă]), noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia, deoarece ar trebui să acceptaţi că păstrarea comuniunii cu acei lupi şi nu păstori este vrednică de osândă, sau va trebui să încetaţi a le urma, potrivit poruncii tuturor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală. În zadar invocaţi părerea Părintelui Paisie şi a altora ce sunt îngăduitori cu condiţiile actuale şi fac concesii, şi anume, că [acum] tratează cu „iconomie”, dar când va veni vremea (adică atunci când se presupune că Dimitrie va intra în comuniune cu Papa, precum aţi spus), vă veţi despărţi de tot nu este potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade. Vă înşelaţi tare.

Cât despre mustrările la care vă referiţi – fie ale Stareţului Paisie [Aghioritul], sau ale vecinului vostru papa-Isaac, sau ale oricărui altcuiva – ce susţin că Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece Stareţul Paisie a spus: „Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi „Dacă încetăm a-l mai comemora [pe Patriarh] vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori”. Vorbele lor sunt roada unei noi teologii, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici „împreună-moştenitori ai harului lui Dumnezeu”.

Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii.

Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă, într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi Sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfântul Ignatie). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit în folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi; dar acum publicaţi scrierile Părinţilor după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multele citate din sfintele Sinoade şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate, să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patriarh al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mohamed drept un Apostol care a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi cele ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Sunteţi în comuniune cu aceşti oameni ca şi cum ei ar împărţi cu dreptate cuvântul adevărului! Cine îl va condamna pe Iacov Koukouzis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Bartolomeu, care „investighează” de doi ani, acum, daca Harkianakis este eretic? [2] Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict?

Fanarul a făgăduit delegaţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patriarhului Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, ca îl vor înlocui pe Stelian Harkianakis de la preşedinţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Sau credeţi că nu avem nici o responsabilitate, sau vreo vină, şi putem rămâne în comuniune, deoarece Stareţul Paisie declară fără de ruşine că declaraţiile şi acţiunile lui Dimitrie nu sunt împotriva învăţăturilor noastre şi nu încalcă adevărul?

Istoria se repetă. Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sfântul Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: „Este cu putinţă ca Stareţul Paisie şi şaptezeci de episcopi ai Bisericii de stat a Greciei sa fie în greşeală?”

Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Îl mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia Copronimului, citim în Minute acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: „Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în tării ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că şaptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce împlinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos.

La împreună-slujirea de la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea blagoslovită de Papa pentru a evita reacţiile ostile din partea „conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii, şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Când au reacţionat vreodată precum voi, care continuaţi să îl comemoraţi pe Dimitrie, Sfinţii şi creştinii oricărui veac în care erezia era propovăduită pretutindenea? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică, imitatori şi următori ai Sfinţilor), „Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului [Iosif] Beccos, părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la preceptele Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa cea de mucenic. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial” latino-cugetător, Beccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea face. Pentru el, a se osândi [şi intr-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale] înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător.

Sunteţi serios, părinte Nicodim, sau glumiţi? Dacă Athenagora s-a „pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? [3] Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică care să îndreptăţească rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face „blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că Mânăstirea Esfigmenu şi atât de mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit celui de-al cincisprezecelea canon al Sinodului Întâi şi al Doilea – măcar fiţi tăcut şi nu huliţi spunând ca ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenta Testamentului Sfântului Marcu Evghenicos al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget Latin [papist] nici măcar să nu vină la înmormântarea sa.

Mai întâi cercetaţi şi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sfântul Marcu al Efesului, cât şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte „noua” voastră teologie? Cine s-ar fi gândit vreodată că părinţii Sfântului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele doua extreme” a părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiţi săvârşirea de proteste asemenea celor recomandate la paginile 19 şi 22 din acea carte, „pentru Sfintele Canoane [de] care [se zice că] nu sunt aplicabile în vremurile noastre, căci le lipseşte dragostea”. El îl mai descrie pe patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Totuşi, rămâne în comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Ce consecvenţă uimitoare!

Am văzut proteste asemănătoare, atunci când reprezentantul Mânăstirii Grigoriu a cerut să se scrie în hotărârile Sfintei Comunităţi, că dacă secretarul şef va fi trimis în Australia, să nu împreună-liturghisească acolo. Secretarul şef nu a mers, până la urmă; dar părintele Vasilie, egumenul Stavronichitei, ignorând hotărârea tuturor celorlalte mânăstiri, l-a trimis pe părintele Tihon să îl „ajute” pe arhiepiscopul Stelian Harkianakis. Când părintele Tihon s-a întors, a fost trimis la sărbătorirea Chiliei Burazeri. Acolo, reprezentantul Mânăstirii Grigoriu (părintele Atanasie) a slujit împreună cu părintele Tihon şi cu restul. Nu mai este de trebuinţa nici un comentariu.

Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci când, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greşelile. Dar voi, cu aceleaşi argumente ne-teologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Beccos, Împăratului Copronim, şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi întru mulţi ani şi îi comemoraţi, este acelaşi lucru cu a le spune: „Sunteţi grăitori întru credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutarea adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste.

Când Latino-cugetătorii au venit aici, în vremea patriarhatului lui Beccos, spre a întări unirea cu Latinii [papistaşii], Doamna noastră, Maica Fecioară, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit singură, zicând: „Vin vrăjmaşii Fiului meu şi ai mei!”

Anul trecut, când urmaşul lui Beccos – Dimitrie („Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte învestmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. [4] Are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în Credinţă, de crede învăţături ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi un înger din Ceruri”.

Stareţul Sava,

Un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox

Stareţul de veşnică pomenire a rămas neclintit în mărturisirea sa, până la rãposarea în octombrie 1991 [5], în pofida multelor străduinţe ale altor părinţi athoniţi de a-l convinge să le împărtăşească vederile. Ucenicul şi urmaşul său, părintele Alipie, aducându-şi aminte de dorinţa şi testamentul Sfântului Marcu al Efesului, şi urmându-i pilda, nu îngăduie comemoratorilor patriarhului să ţină slujbe de pomenire la mormântul Stareţului.

[1]. Păcatul şi erezia, precum ne învaţã Sfinţii Pãrinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar ereziaeste o schimbare a legii lui Dumnezeu.

[2]. Harkianakis a fost acuzat de propovăduirea ereziei de către Mitropolitul Augustin al Florinei şi de către credincioşii ortodocşi din Australia. -n. ed.

[3]. Mărturisirea individuală a păcatelor este îndeajuns pentru iertarea păcatelor personale şi individuale, dar pentru păcate publiceîmpotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţã şi îndreptare publică, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatãlui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”

[4]. Focul a ţinut de la 1 august pânã pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. -n. ed.

[5]. Într-o noapte, toată mănăstirea a fost inundată de o mireasmă nespusă. Stareţa nu ştia de unde provine, însă după puţin timp au depistat că mireasma ieşea din chilia unde stătea Părintele Sava. Când au deschis uşa, totul s-a umplut de bună mireasmă şi au văzut că Părintele Sava adormise în Domnul; numai atunci au înţeles că mireasma aceea ieşea din sufletul înmiresmat al Părintelui Sava.

Sã avem binecuvântarea lui. Amin.

sursa: http://traditiaortodoxa.wordpress.com/